Sigilarea dinților la copii
Protecție simplă și eficientă împotriva cariilor
Ce este sigilarea dentară la copii ?

Este o metodă rapidă, nedureroasă și minim invazivă, care îi oferă copilului tău un strat de protecție în plus exact acolo unde dinții sunt cei mai vulnerabili – în șanțurile și gropițele măselelor.
Sigilarea dentară este o procedură preventivă prin care aplicăm un strat subțire de material protector pe suprafața măselelor copilului. Acest strat acționează ca un scut invizibil, care conform Academia Europeană de Stomatologie Pediatrică (EAPD), reduce riscul de carii pe molarii permanenți cu până la 80%.
Îl ajutăm pe copilul tău să depășească teama de dentist și să se bucure de un zâmbet frumos.
Cum se desfășoară propriu-zis sigilarea?
Este o procedură care nu necesită anestezie si este complet nedureroasă.
-
Curățăm și uscăm dintele – cu o periuță specială, pentru ca suprafața să fie perfect igienizată.
-
Aplicăm un gel blând de pregătire – creează aderența necesară pentru material.
-
Punem materialul de sigilare – acesta „umple” șanțurile și fisurile unde s-ar putea aduna bacteriile.
-
Întărim cu o lampă specială – în câteva secunde, materialul devine solid și rezistent.
-
Verificăm și ajustăm – ne asigurăm că mușcătura copilului este normală și confortabilă.

Când este recomandată sigilarea dinților?

Momentul ideal este imediat după erupția măselelor, atunci când suprafața lor este intactă, fără carii.
-
3–4 ani → pentru molarii de lapte, dacă șanțurile lor sunt adânci și copilul are risc crescut de carii.
-
6–7 ani → pentru molarul de 6 ani (prima măsea definitivă, foarte vulnerabilă).
-
11–13 ani → pentru al doilea molar permanent și premolari.
-
În cazul copiilor cu risc carios crescut (gustări dulci frecvente, igienă dificilă, predispoziție genetică)
⚠️ Dacă nu s-au făcut la timp, sigilările pot fi aplicate și mai târziu, atâta timp cât dintele este sănătos și nu are carie.
Procedura de sigilare a dinților este sigură pentru copil?
Procedura de sigilare este 100% sigură:
-
✅ Fără durere – nu necesită anestezie sau injecții, copilul nu simte nimic în niciun moment;
-
✅ Non-invazivă – nu se frezează dintele, doar se aplică material pe suprafața lui.
-
✅ Materialele folosite sunt aprobate şi utilizate de stomatologia pediatrică internaţională de peste 40+ ani;
-
✅ Nu se afectează structura dintelui
-
✅ Durată scurtă – câteva minute per dinte, deci copilul nu obosește
Avantajele sigilării dentare la copii
-
Micuțul crește fără dureri și amintiri neplăcute de la dentist. De cele mai multe ori, părinții care aleg sigilările sunt cei care își doresc ca micuțul lor să nu cunoască durerea unei carii și să păstreze vizitele la dentist ca experiențe liniștite și prietenoase.
-
Mai puține drumuri complicate. În loc de vizite de urgență și tratamente costisitoare, sigilările înseamnă controale simple, scurte și fără stres.
-
Economie pe termen lung. Prevenția este mereu mai ieftină decât tratamentul. O sigilare azi poate însemna evitarea unor proceduri scumpe și invazive mâine.
-
Protecție reală acolo unde periajul nu ajunge. Fisurile adânci ale măselelor, unde se ascund cel mai des bacteriile, sunt acoperite cu un strat protector care ține caria departe.
-
Un start sănătos pentru viitor. Dinții protejați acum cresc puternici, iar copilul tău va intra în adolescență și viața de adult cu o dantură mai sănătoasă și mai ușor de îngrijit.
Întrebări și răspunsuri despre consultație (prima vizită)
Sigilarea doare?
Nu, sigilarea este complet nedureroasă. Nu folosim freză, nu facem anestezie și nu există disconfort pentru copil.
Cât timp rezistă sigilarea?
-
În funcție de alimentație și igienă, sigilarea poate oferi între 2 și 5 ani de protectie. In primele 6 luni de la aplicare la fiecare control verificăm stratul protector și îl refacem gratuit, dacă este nevoie.
Sigilarea înlocuiește periajul?
Nu. Sigilarea protejează zonele greu de curățat, dar periajul zilnic rămâne esențial pentru sănătatea dinților.
Copilul meu are deja carii. Se mai pot face sigilări?
Sigilările se aplică doar pe dinți sănătoși. Dacă există carii, le tratăm mai întâi, apoi putem sigila măselele care nu au fost afectate.
Ai și alte intrebări despre sigilări?
Ne poți scrie oricând pe WhatsApp și îți vom răspunde cât de repede posibil.
